Steam comunei Gălănești

Comuna Gălănești

site-ul comunei Gălănești, județul Suceava

Primăria

Conducere

Organigramă

Informaţii de interes public

Lista documentelor de interes public gestionate de primărie

Declaraţii de avere, declaraţii de interese

Buget

Buget

Execuție bugetară

Situații financiare

Investiții locale

Urbanism

Certificate de urbanism

Autorizații contrucție

Registrul local al spaţiilor verzi

Formulare tipizate

Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă

Consiliul local

Consilieri locali

Regulament de funcționare

Şedinţele Consiliului Local

Hotărâri ale Consiliului Local

Proiecte supuse dezbaterii publice

Comuna Gălăneşti

Gălăneşti

Istoric al comunei Gălăneşti

Gălăneştii par să însemne o localitate relativ nouă în istoria românilor bucovineni, menţionată, drept cătun al Vicovului de Jos, abia în harta cadastrală a anului 1783, când, după secularizarea averilor mănăstireşti (ale Putnei, în cazul acesta), s-au constituit domeniile obşteşti (pădure comunală, imaş comunal, fâneţe) şi s-a pus în practică o primă reformă agrară, ţăranii bucovineni fiind împroprietăriţi cu „cât aveau în lucru“, o împroprietărire săvârşită de ocupantul austriac şi, tocmai de aceea, despre care nu se prea vorbeşte în istoriografia românească, decât în formule esenţializate, dar derutante, de genul „domenii composesorale”. Moşia obştească, proaspăt constituită, era numită, în harta cadastrală, „Gallinestie”, iar cătunul – Gălăneşti, de la neamurile care, prigonite de călugării putneni, au întemeiat vatra de sat, după 21 aprilie 1786.

Iobagii mănăstirii Putna, din rândurile cărora se trag şi gălăneştenii, au avut mult de suferit, de-a lungul timpului, datorită asupririi şi prigoanei la care-i supuneau egumenii, aşa că mulţi au fugit unde au văzut cu ochii, în căutarea libertăţii, răzbind până la cazaci, până la Ţarul Rusiei sau până la Regele Poloniei, cum a fost acel Apostol Chirgheci, din Putila, care, însoţit de 500 de iobagi, a fugit la Moscova, apoi, când iobagii aceia ajunseseră un corp militar de elită, s-a pus în slujba lui Ian Sobiecki, pe care l-a însoţit şi în incursiunea din Moldova, luând în stăpânire şi guvernând Câmpulungul Moldovenesc, în vremea ocupaţiei polone. În anii anteriori „adunării” vetrei de sat a Gălăneştilor, denunţurile egumeneşti, la domnie, s-au ţinut lanţ. În 10 ianuarie 1750, egumenul Dositei Herescu, viitorul episcop, s-a plâns voievodului Racoviţă, cerându-i să trimită ispravnicii de ţinut pe urmele iobagilor neascultători, ca „să-i înfrâneze şi să-i supue ca să slujască la toate cele ce vor fi de trebuinţă mănăstirii, pe obiceiu vechiu”.

Un iobag din Vicovu de Jos, Gligoraş Calance, a izbutit să păzească poala codrului şi să trăiască în linişte, dar a fost, iarăşi, pârât la domnie, în 19 octombrie 1954, iar ispravnicii vin şi îi risipesc casa, ajutându-i pe cucernicii călugări să smulgă, de la familii, câte doi lei pentru fiecare membru al unei familii, care îl urmase pe Grigoraş Calance. În 12 octombrie 1765, egumenul Putnei s-a plâns divanului domnesc de disperarea unui alt iobag din Vicovul de Jos, Vasile Savul, care „i-a rupt barba proigumenului de Putna, care a plecat la Vicovul de jos pentru posluşanie”, apoi a luat calea codrului.

În 27 martie 1766, anticipând parcă înfiinţarea vetrei gălăneştene de sat, egumenul Pahomie s-a jeluit împotriva iobagilor care locuiau la marginea fânaţului mănăstirii, producând, cu vitele, „mare pagubă şi stricăciune”. Ispravnicul Sucevei, primind poruncă să ia măsuri, i-a avertizat să se mute urgent în vetre de sat pe „Grigore Coroamă, Ion Coroamă, Ghenie baba, Grigor şi Vasile Motrescu, Odochia baba şi Nastasia baba Motrescu”, din Vicovu de Jos, şi pe „Pătraş Urmă, Grigore fiul lui Urmă, Chirilă Răuţu cu feciorul său, Ivan Rusu, Ştefan Rusu, Schiporenii şi Motreştii din Vicovul de Sus, care, având case lângă fănaţurile mânăstirii, fac mare pagubă şi stricăciune". În 10 octombrie 1766, Ilie Savul, „ţăran din Gicovul de Jos… l-au tras de barbă şi l-au necinstit cu batjocură” pe proegumenul Putnei, care ţăran, ca şi Vasile Savu, cel care a smuls barba proegumenului, părea să moştenească un bun obicei de familie împotriva prigonitorilor în sutană.

În 18 iunie 1767, egumenul Putnei s-a jeluit şi voievodului Grigore Callimah (descendent al neamului câmpulungean al Călmaşilor) împotriva iobagilor din Frătăuţi, Gicove şi Straja „care nu s-au obişnuit a trăi la vatra satului, unde este sălişte şi biserică, ce trăiesc împrăştiaţi pe aceste moşii, aducând cu bucatele lor stricăciune şi pagubă mănăstirii”. Fără voia lor ctitori de vatră de sat, Petre Gălan, Toader Gălan, Pavel – fiul lui Toader, Lupul Botnar – ginerele lui Petre Gălan „şi tot cutul Gălăneştilor”, deci întregul cătun, pun degetul pe zapisul întocmit de ispravnicul de Suceava, în 21 aprilie 1768, confirmând că au luat cunoştinţă de „porunca lui Vodă” de a se aşeza în vatra satului, ieşind din arături şi din fâneţe, dar cer păsuire, fiind aşezaţi acolo „de câtăva vreme”. Desigur că ei veneau de pe vetrele risipite pe uriaşa moşia a mănăstirii Putna, a cărei biserică era, pe atunci, o ruină, cu ziduri de până la un metru şi ceva, înnegrite de vreme şi nepăsare.

După reforma agrară din 1783, înfăptuită cu păduri, păşuni, fâneţe şi ţarini confiscate proprietarului ecleziast, încep să fie consemnate şi toponimele, unele vechi, poate din vremea acelui Herman, fratele lui Iaţco, de la care avea să cumpere Ştefan cel Mare Voitinelul, „unde este casa lor, la Voitinu, unde aceasta iese din pădure şi din poiană şi unde este mănăstirea lor şi vechiul lor loc de cosit, sub brădet”. Iar dintre toponime, cele mai interesante şi mai tăinatice par să fie cele care se referă la ţarini, care pot permanentiza nume de oameni de demult (Barc, Bărcuţ, Boicu sau Dealul Ungureanului) sau pot sugera diverse înţelegeri funciare în timp (Lanul Tocmitură, Locurile nemţeşti, Ţarina Popii sau Unghiul Popii). Biserica din Gălăneşti a fost construită, între anii 1849-1850, de Mihail Bodnărescul, fiind sfinţită în 1852 şi împodobită cu un iconostas în 1857. În 1876, parohia avea 1.343 enoriaşi, paroh fiind Mihail Gramatovici. În 1907, preot era Leon Abager, născut în 1873, preot din 1897, iar cantor, din 1902, Gavriil Spânul, născut în 1865.

Din 1882, funcţiona, la Gălăneşti, o şcoală cu 2 clase. O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Samuil Sauciuc, preot în Galaneşti”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Ermolaie Prelipceanu, Gheorghi Cârsteanu, Ştefan Cârsteanu, Dimitrie Băbălean, Alexandru Galan, Ioan Cuciureanu, Ioan Bodnariu, Ostafie Bodnariu, Meliton Bujdeiu, Simion Hrişcă, Ioan Cârşteanu, Iftemi Bujdeiu, Mafteiu Galan, Niculaiu Bodnariu, Ioan alui Constantin Bujdeiu, Ioan Ungurean, Gavril Spânu şi Andrei Precop.

În 1895, Gălăneştii aveau 1.341 locuitori, conduşi de primarul Nicolai Bodnariu şi îndrumaţi spiritual de parohul Lazăr Grigorovici, de învăţătorul Iftimie Prelipcean şi de cantorul Gavril Spânul. Banca raiffeisiană din Gălăneşti a fost înfiinţată, în anul 1900, de preotul Lazăr Grigorovici, de învăţătorul Iftimie Prelipcean şi de primarul Nicolai Bodnariu. În 1902, „având comuna Gălăneşti, situată pe moşia Fondului ort. Or. religionar, o bisericuţă de tot îngustă şi disolantă şi nefiind cu putinţă o activitate religionară-morală fără o biserică potrivită", din iniţiativa parohului Ambrosie Gribovici, sătenii au pus bani pentru construirea unei noi biserici şi, astfel, sunt menţionaţi gospodarii Gălăneştilor de la 1902, aceştia fiind: Ioan Bodnar, George Cârstean, Vasile Bujdei, Agrepina Galan, Maria Galan, Petru Hrişcă, George Galan, Ioan alui Filip Bujdei, Simion Bodnar, Alexandru Galan, Petrea Ungurean, Andrei Precop, Eugen Galan, Teodor Bujdei, Teodor Cărstean, Meliton Cărstean, directorul şcolar Iftemi Prelipcean, cantorul bisericesc Gavril Spânu, Ioan alui George Cuciureanu, Simion Cuciurean, Ştefan Cărstean, Maxim Galan, Teodor Galan, Vasile Ungurean, Elisei Galan, Ioan Ungurean, Miron Galan, Ioan Cărstean, Mihai Cuciurean, Constantin Galan, Petrea Bodnariu, Ioan Galan, Alexandru alui Gavril Galan, Titus Bodnari, Gavril alui Precop Galan, Simion alui Ilie Bodnari, Anton Galan, Andrei Bujdei, Marco Galan, Iftemi Bujdei, Iftemi Şorodoc, Petrea Cuciureanu, Vasile Ungurean, Nicolai Galan, Grigorie Iliuţ, Pamfil alui Vasile Galan, Ilie Babaleanu, Onufrei Hurjui, Parftemi Hurjui, Constantin Galan, Trifon Galan, Spiridon Bodnar, George Rotari, Ilie Bodnari, Ioan alui Simion Galan, Teodor Precop, Iftemi Galan, Meliton Bujdei, David Galan, Lazăr Bodnar, Mihai Cărstean, Eufrosina Cărstean, Zaharie Galan, Pentelei alui Andrei Galan, Vasile Ungurean, Maxim Iliuţ şi Ioan Bornari.

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner, în 1940, Alexandru Voevidca a cules folclor şi de la gălăneşteanul Vasile Cuciurean (cantor, 24 ani în 1909). „Fiul învăţătorului din Gălăneşti, cadetul George Prelipcean, de la Batalionul 18 de vânători, şi-a aflat moarte în 8 Noiembrie 1915… La 1 Aprilie, a fost rănit la Dobronăuţ, în Bucovina… După vindecarea rănii, fu iarăşi trimis la front. În noapte din 7 spre 8 Noiembrie, pe când se afla în tranşeu, un glonţ îl nimeri, prin braţul stâng, în piept. În dimineaţa zilei de 8 Noiembrie 1915, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului”.

Gălăneştii de astăzi, aidoma Gălăneştilor din perioada Bucovinei istorice, este perla celui mai bogat ţinut al Bucovinei, ţinutul Rădăuţilor. Un amestec interesant de tradiţie şi de modernitate, de sat tipic bucovinean şi de „oraş agro-industrial”, schiţat pe planşele arhitectului sucevean Florin Duduţă, definesc o localitate relativ nouă, dar cu resurse inepuizabile de înnoire.

extras din cartea lui Ion Drăguşanul - „Povestea aşezărilor bucovinene”

© 2011 - 2014 Johny. Toate drepturile rezervate. Site susţinut de CodeIASI Solution  CodeIASI Solution